image
  • Blog
  • De ce nu scad prețurile la carburanți odată ce scad cotațiile la bursă?
martie 12, 2026
De ce nu scad prețurile la carburanți odată ce scad cotațiile la bursă?

În calitate de avocat specializat în sectorul energetic, consider necesar să precizez că prețul carburanților în Republica Moldova nu este un indicator arbitrar, ci rezultatul unei aplicări stricte a Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație al ANRE nr. 446 din 12.10.2021. De ce scăderile recente de pe bursele internaționale (Platts) nu ieftinesc instant prețurile la stațiile PECO:

Conform Metodologiei, prețul plafon se calculează pe baza mediei cotațiilor medii Platts pentru ultimele 14 zile anterioare zilei calculului. Din punct de vedere juridic, acest mecanism are rolul de a asigura stabilitatea prețurilor, evitând șocurile de volatilitate zilnică.

Astfel, în prețul de astăzi  12.03.2026 sunt încă incluse cotațiile record din perioada de vârf a crizei (2–9 martie 2026), iar scăderile de ieri vor influența media abia pe măsură ce avansăm în timp.

Prețul maxim de comercializare cu amănuntul (PC), se calculează zilnic conform următoarei formule:

Unde:
  1. PL (Cotația Platts): Reprezintă valoarea medie a cotațiilor medii Platts pentru ultimele 14 zile anterioare zilei calculului. Această medie are rolul de a echilibra fluctuațiile bruște, prevenind salturile șocante de preț de la o zi la alta, însă generează și un efect de decalaj (lag) între momentul scăderii prețului la bursă și reflectarea acestuia la pompă.
  2. CV (Cursul Valutar): Este cursul oficial de schimb al leului moldovenesc (MDL) față de dolarul SUA (USD), stabilit de Banca Națională a Moldovei (BNM). Deoarece petrolul și derivatele sale sunt tranzacționate global în dolari.
  3. MC (n) (Marja Comercială): Include toate cheltuielile de import, transport, asigurare, depozitare și profitul companiilor petroliere. Pentru anul 2026, această marjă a fost ajustată pentru a include și o contribuție obligatorie pentru eficiența energetică. 
  4. AC (Acciza): O taxă fixă per unitate de măsură (tonă), stabilită anual prin Codul Fiscal al Republicii Moldova. 
  5. TVA (Taxa pe Valoarea Adăugată): Aplicată la cota de 20% asupra bazei formate din restul componentelor. 
 

Pe data de 28 februarie 2026, Statele Unite și Israelul au lansat o serie de atacuri masive împotriva infrastructurii militare și energetice din Iran. Acest eveniment a declanșat o reacție în lanț pe piețele energetice. Iranul, al treilea mare producător din cadrul OPEC, a ripostat prin încercarea de a bloca Strâmtoarea Hormuz, o arteră vitală prin care trece aproximativ 20% din consumul global de lichide petroliere (cca. 20-25 milioane barili pe zi).

Pe 9 martie 2026, prețul petrolului Brent a depășit rapid pragul de 100 de dolari pe baril, atingând valori de peste 115-120 de dolari per baril în sesiuni intraday.

Pe 11 martie 2026, cele 32 de state membre Agenției Internaționale a Energiei (AIE) au agreat punerea pe piață a 400 de milioane de barili de petrol. Impactul acestei măsuri asupra pieței a fost imediat, contribuind la temperarea speculațiilor.

Deși petrolul Brent a scăzut de la 115 USD la 92 USD pe data de 10-11 martie, prețurile în Republica Moldova au continuat să crească în zilele de 12 și 13 martie. Această contradicție aparentă se explicată prin mecanismul mediei mobile de 14 zile.

DE CE NU SE RESIMTE IMEDIAT SCĂDEREA?

ANRE nu calculează prețul pe baza cotației Platts din ziua precedentă, ci pe baza mediei ultimelor 14 zile. Aceasta înseamnă că în calculul prețului pentru data de 13 martie intră încă cotațiile record de la începutul lunii (2-9 martie). Pentru ca prețul la pompă să scadă, este necesar ca prețurile mici de pe bursă să „împingă” afară din media de 14 zile cotațiile mari de criză. 

CÂND SE VOR IEFTINI CARBURANȚII ÎN MOLDOVA?

Faza de stagnare (14-20 martie):

În această perioadă, este de așteptat ca prețurile în Moldova să stagneze sau să înregistreze scăderi nesemnificative, pe măsură ce vârful de criză iese treptat din calculul mediei.

Faza de ieftinire(corecție) vizibilă (după 25 martie):

Dacă de-escaladarea din Orientul Mijlociu continuă și cotațiile internaționale rămân sub 90-95 USD/baril, după data de 25 martie vom asista la o reducere constantă a prețurilor plafon stabilite de ANRE.

Prognoza pe termen mediu (Aprilie - Iunie 2026):

Instituții financiare precum J.P. Morgan și Goldman Sachs estimează că Brent va oscila în jurul valorii de 60-66 USD/baril până la sfârșitul anului, cu condiția reluării tranzitului prin Hormuz. În acest scenariu, prețurile în Republica Moldova ar putea reveni la nivelurile de dinaintea crizei (cca. 22-23 lei pentru benzină și 19-20 lei pentru motorină) în decurs de 4-5 luni.

O ieftinire sesizabilă a preturilor la carburanți va deveni obligatorie pentru operatori abia după data de 25 martie 2026, momentul în care cotațiile scăzute de după 10 martie vor deveni majoritare în media de 14 zile utilizată în formula de calcul.

Distribuie