„Cauza dumneavoastră devine misiunea noastră.”
Cabinetul Avocatului „Caraman Petru” oferă servicii juridice complete și personalizate pentru persoane fizice și juridice din municipiul Chișinău și din întreaga Republică Moldova.
Activăm cu profesionalism și dedicare în toate ramurile principale ale dreptului, oferind asistență juridică, consultanță și reprezentare în instanță la cel mai înalt nivel de competență.
Misiunea noastră este de a furniza soluții juridice clare, sigure și eficiente, adaptate nevoilor fiecărui client. Ne ghidăm după principiile transparenței, responsabilității și eficienței preventive, tratând fiecare cauză cu aceeași seriozitate și implicare profesională.
Ne asumăm obiectivul de a proteja interesele clienților noștri și de a construi un cadru juridic stabil, bazat pe încredere și rezultate concrete.
Oferim consultanță juridică în domeniul dreptului comercial și corporativ, acoperind toate etapele de viață ale unei companii – de la fondare și înregistrare, la modificări statutare și până la lichidare.
Asigurăm redactarea, analizarea și negocierea contractelor comerciale complexe, consultanță în materie de guvernanță corporativă, precum și reprezentare în relațiile cu autoritățile publice.
Asigurăm asistență și consultanță juridică în achiziții publice, inclusiv în proceduri de contestație la ANSC, oferim consultanță în toate etapele procesului de achiziție.
Reprezentăm clienții în instanțele judecătorești din Republica
Moldova, oferind o abordare profesionistă și strategică pentru fiecare dosar.
Expertiza noastră acoperă:
De asemenea, avem experiență consolidată în sectorul energetic, oferind consultanță juridică și reprezentare în cauze complexe ce implică reglementări specifice din domeniul energiei și utilităților publice.
Ne orientăm către eficiența preventivă, intervenind încă din faza incipientă a problemelor pentru a identifica și elimina riscurile legale înainte ca acestea să se transforme în litigii costisitoare.